Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 lucruri cu care Iulia Vântur l-a cucerit pe Salman

Publicat in Click, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

A iubit-o timp de două luni, însă nu a uitat-o. Bogdan Vlădău (33 de ani) a „consolat-o” pe Iulia Vântur (32 de ani) în urmă cu 4 ani, după ce aceasta s-a despărţit prima oară de Marius Moga.

Ochii, trupul şi zâmbetul vedetei i-au rămas şi acum în minte şi crede că nu i-a fost greu să-l cucerească pe Salman Khan cu frumuseţea angelică.

S-a iubit cu Marius Novanc, Marius Moga, Bogdan Vlădău, Dan Alexandrescu Moreno zis „Circarul", iar acum Iulia Vântur trăieşte o poveste de dragoste cu iz indian, după ce s-a cuplat cu cel mai cunoscut actor de la Bollywood. Salman Khan este de câteva luni iubitul prezentatoarei de la PRO Tv, şi toată lumea se întreabă cum de a ajuns moldoveanca să-l cucerească pe cel mai râvnit star, cu o avere estimată la 300 de milioane de dolari. Bogdan Vlădău, cel cu care a avut o relaţie de două luni în 2009, după ce Iulia se despărţise prima dată de Marius Moga, ne-a spus care sunt atuurile vedetei şi cu ce l-ar fi putut cuceri pe noul amorez.

„Iulia are un şarm aparte. Zâmbetul, formele perfecte, ochii jucăuşi sunt punctele forte cu care poate impresiona orice bărbat. Indianul n-avea cum să-i reziste!", ne-a spus manechinul. Mai mult, protagonistul noului sezon al emisiunii „Burlacul", difuzat la postul Antena 1, crede că fosta iubită se potriveşte foarte bine cu Salman Khan şi o căsătorie nu ar fi exclusă, mai ales că el o ştie pe Iulia drept o persoană foarte serioasă când vine vorba de relaţii.

„Nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de Iulia. E o fată romantică, îi plac foarte mult trandafirii roşii. E genul de femeie foarte puternică pe care ţi-o doreşti de soţie. După părerea mea, se potriveşte perfect cu Salman Khan. În plus, ea este o femeie foarte cunoscută în România, iar el, în afară de Budda, nu mai este altul la fel de cunoscut în India", ne-a mai spus Bogdan Vlădău. Presa din India scrie de luni bune

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 39 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 39 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 39 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 39 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 39 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 39 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°