Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa: cine a câştigat războiul pensiilor?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Preşedintele Nicolas Sarkozy se află aproape de a impune reforma care creşte vârsta de pensionare, dar ar putea achita nota de plată la alegeri. Sursa: REUTERS

Controversata reformă a sistemului de pensii din Franţa primeşte azi votul final al parlamentului, într-un moment în care grevele celor ce se opun măsurii promovate de preşedintele Nicolas Sarkozy au început să scadă în intensitate. Şeful statului a câştigat o luptă, dar sondajele de opinie arată că ar putea să piardă războiul, care se va tranşa în 2012, la scrutinul prezidenţial.

Pe termen scurt a pierdut economia franceză, pe termen lung vor pierde salariaţii, care vor fi nevoiţi să muncească cu doi ani în plus pentru a se putea retrage din câmpul muncii. Guvernul de la Paris asigură totuşi că, prin reformarea unui sistem de pensii aflat în deficit, întreaga Franţă va avea de câştigat în viitor.

Fără negocieri

Dialogul dintre sindicate şi preşedinte a murit încă de la începutul verii, când Sarkozy a anunţat creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani şi pe cea necesară pentru o pensie întreagă - de la 65 la 67 de ani, subliniind totodată hotărârea sa de a nu negocia proiectul.

Nemulţumite de faptul că reforma sistemului de pensii va fi dusă în spate numai de angajaţi, nu şi de angajatori, sindicatele au fost deranjate şi de lipsa apetitului guvernamental pentru dialog. Nu au existat negocieri nici pentru deblocarea accesului către unele depozite de carburanţi: jandarmii i-au înlăturat cu forţa pe protestatarii care au lăsat ţara în pană de benzină.

Macaragii şi patroni

Pentru guvern, analiza a arătat de la bun început foarte simplu: grevele sunt rele, reforma e bună. O declaraţie a ministrului de finanţe, Christine Lagarde, a dat luni de înţeles că oamenii de afaceri din Franţa pierd sume serioase din cauza greve

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 51 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 48 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°