Invitat la Digi 24, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a afirmat că scandalul din USL privind proiectul de la Roșia Montană nu are precedent și că Uniunea dovedește că nu știe să gestioneze proiecte economice de anvergură. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Cred că ei nu știu să gestioneze procese economice de mare anvergură sau există interese economice subterane atât de grave încât cei din linia întâi, de fațadă, nu reușesc să stăpânească interesele. Ce fac ei acum nu are niciun precedent. Nu se simt obligați să își explice dinamica atitudinii”, a subliniat Cristian Diaconescu.
Consilierul prezidențial a mai lăsat să se înțeleagă că probabil investitorii nu privesc cu ochi buni situația actuală și faptul că factori decidenți se contrazic frecvent.
„La politicieni situația e între comedie și tragism. Mă gândeam cum ar privi un investitor. Să nu fim nevoiți să vedem ce s-ar întâmpa într-un moment dramatic, cum ar fi un act terorist, în condițiile în care schimbi deciziile, învârți atitudinile. O astfel de atitudine poate vine din faptul că acești oameni au prea multe procente, le-a intrat în cap că pot face orice? Să îți permiți să te contrazici din 5 în 5 minute...”, a adăugat el.
Cristian Diaconescu a mai afirmat că în cazul unei curți de arbitraj, pagubele ar fi enorme.
„La o curte de arbitraj pagubele ar fi enorme. Însă dincolo de ce s-ar plăti sau nu, ideea să accepți credibilitatea României să se prăbușească printr-o condamnare în condițiile în care nu se respectă un contract e o situație fără precedent”, a mai spus el.
Consiierul prezidențial a adăugat că cel mai probabil, dacă și un act pe gazele de șist va fi adoptat peste noapte, atunci oamenii vor protesta din nou.
„Dacă și un acord pe gazele de șist va fi adoptat peste noapte, fără discuții, vom ajunge la același deznodământ. Nu cred că în fața unor argumente serioase un