Cu cel mai recent film al sau Danny Boyle spune ca a dorit sa-i dea o replica lui Darren Aronofsky si sa faca si el un fel de "Luptatorul". Nominalizat la sase Oscaruri, trei Globuri de Aur si opt premii BAFTA, "127 de ore" e un film dur, imprevizibil si emotionant despre hazard si indrazneala omului de a se pune cu destinul.
Daca acceptati spoilere, continuati sa cititi. Daca nu ati mai citit/auzit nimic despre subiectul filmului, reveniti dupa ce ati fost la cinema. Altfel, tot farmecul se duce.
Iar acest farmec sta, pentru cine a avut norocul de a nu sti ca filmul e inspirat dintr-un caz real si ca eroul s-a salvat pana la urma, in suspans.
Daca tot ce stii este ca la un moment dat eroul, Aron Ralston, ramane imobilizat sub un bolovan, pana in momentul producerii accidentului vei sta cu frica si cand cade de pe bicicleta, si cand aluneca printre stanci in lacul subteran si, de fapt, de fiecare data cand pare mai vesel.
Scenariul strans, scris de Danny Boyle impreuna cu Simon Beaufoy, speculeaza ideal frica spectatorului de ceva nelamurit, dar foarte rau care sta sa vina.
Chiar si dupa ce a avut loc accidentul si pana in ultimul moment (presupunand, din nou, ca nu stii cum s-a terminat totul) ai putea jura ca miza filmului sunt ultimele 127 de ore (cinci zile) din viata unui tanar care a facut pe grozavul si a plecat in canionul Blue John din Utah fara sa fi spus nimanui unde se duce.
Inregistrarea ultimelor momente ale lui Aron Ralston nu ar fi fost o miza cinematografica marunta. Tanarul si-a pus la bataie toata concentrarea si forta fizica pentru a se salva. Si-a rationalizat putina apa precum si sandvisurile, a folosit coardele pentru a-si face un soi de scaun care sa-i permita sa doarma, a incercat sa sparga pietroiul cu un briceag chinezesc pentru a-si elibera mana.
In plus, un as
