Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou sezon cu realizări deosebite la CSS Dinamo Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 28 iunie 2010 ·

Recent, la Râşnov, conducerea Clubului Sportiv Şcolar Dinamo şi-a analizat activitatea desfăşurată în sezonul nu de mult încheiat 2009/2010, o activitate care a demonstrat superioritatea în sporturile de iarnă din ţara noastră.

La bilanţ au participat alături de întregul staf administrativ şi tehnic al clubului, comunitatea locală în frunte cu primarul Adrian Veştea, consilieri locali precum şi secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, Puiu Gaşpar. Reprezentantul federal a apreciat faptul de necontestat că: ”CSS Dinamo Râşnov constituie cel mai bun club sportiv şcolar din ţara noastră în domeniul sporturilor de iarnă, are cel mai modern complex de iarnă şi are în acelaşi timp cele mai bune condiţii de pregătire. Apreciem faptul că 12 sportivi de o foarte bună valoare se pregătesc în Centrul Olimpic pentru participarea la marile competiţii internaţionale ce urmează în următorii trei ani, FOTE din 2011, întrecerile Olimpice ale Tineretului la debutul lui 2012 şi la FOTE ce se va organiza la noi în ţară în 2013. Apreciez totodată colaborarea foarte bună dintre clubul sportiv şi comunitatea locală, care a contribuit la dezvoltarea infrastructurii în curs de execuţie”.

Primarul oraşului, Adrian Veştea, un mare iubitor al sportului şi în acelaşi timp un sprijinitor al activităţii clubului aprecia rezultatele sezonului analizat: „La noi s-au scos campioni pe bandă rulantă. Dacă Râşnovul nu a promovat cu precădere fotbalul se datorează şi faptului că la Râşnov este o tradiţie a sporturilor de iarnă. Ne facem o infrastructură deosebită, cea mai bună bază olimpică de sărituri, iar Festivalul Olimpic al Tineretului European se va organiza la noi şi baza de biatlon cu cele 30 de linii de tragere va fi cea mai modernă din România”.

Sportivi de care

se va mai auzi

Întotdeauna clubul şcolar râşnovean a scos elemente de mare valoa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum 25 minute
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°