Howard Triest este evreu. Howard Triest a fost unul dintre puţinii evrei ce au scăpat de genocidul pus la cale şi executat în cel mai pur stil nemţesc de nazişti. Cu ultimii bani, părinţii săi au reuşit să îl trimită departe de iadul lagărelor. Ei au rămas şi au ars în cuptoarele lui Hitler alături de alte milioane de suflete. Copii, bărbaţi, femei, bătrâni.

Howard Triest a fost imediat după război traducătorul oficial în procesul de la Nürnberg. A stat faţă în faţă cu acei călăi ce i-au ucis familia. I-a ascultat, a tradus corect cuvânt cu cuvânt. Mai mult, unul dintre criminali i-a dat câteva documente secrete, pentru că l-a considerat „arian pur“.

Era blond şi avea ochii albaştri. Howard Triest are acum 88 de ani. Şi într-un interviu dat la BBC a povestit cum a reuşit să „îşi controleze ura“. Articolul a fost publicat şi în România. Ca toate poveştile despre demenţa celui de-al Doilea Război Mondial, m-a cutremurat.

M-a făcut din nou să îmi fie teamă de rasa umană. Dar ce m-a îngrozit mai mult au fost comentariile de pe paginile de internet ale ziarelor. E incredibil, că la mai bine de jumătate de secol, există indivizi la fel de demenţi ca cei judecaţi la Nürnberg, care aprobă genocidul. Nebunia umană, ura pură se revarsă în această cloacă a forumurilor, pe care am acuzat-o în repetate rânduri. Indivizi care să susţină că „evreii au primit ce au meritat“, că „naziştii au făcut bine ce au făcut“. Şi mai grav, consider eu, ziare care permit publicarea unor astfel de comentarii mă cutremură mai mult decât orice.

Niciodată nu e prea mult să ne amintim de cruzimile Holocaustului. De camioanele pline cu oameni duşi la tăiere, de camerele de gazare, de miile de copii exterminaţi de bestiile cu chip uman. De lipsa totală a toleranţei, a bunătăţii. De ura omului faţă de om. O ură ilogică, lipsită de sens. Izvorâtă din minţile bolnave ale unor indivi