Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fatih Terim va semna azi contractul cu federaţia turcă

Publicat in Pro Sport, joi 22 august 2013 ·

UPDATE: Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că tehnicianul Fatih Terim va semna un contract cu forul în cadrul unei ceremonii ce va avea loc cu începere de la ora 20.30, la Istanbul.

"Federaţia Turcă de Fotbal a ajuns la un acord cu Fatih Terim, pentru conducerea tehnică a echipei naţionale. Ceremonia de semnare a contractului va avea loc în această seară, de la ora 20.30, la sediul federaţiei din cartierul Istinye, din Istanbul", se arată pe site-ul tff.org.

Conducerea clubului Galatasaray şi-a dat, joi, acordul pentru ca tehnicianul Fatih Terim să pregătească naţionala Turciei în ultimele patru meciuri din grupa de calificare la Cupa Mondială. "I-am permis lui Fatih Terim să pregătească echipa naţională în cele patru meciuri din preliminarii. Dacă doreşte, Terim poate oferi federaţiei orice fel de susţinere până în luna mai", a declarat preşedintele grupării Galatasaray, Unal Aysal, adăugând că Terim nu va solicita bani federaţiei pentru serviciile sale.

Pentru postul de selecţioner al Turciei a fost vehiculat şi numele antrenorului echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu.

Preşedintele clubului Galatasaray, Unal Aysal, a anunţat, joi, că este de acord ca tehnicianul Fatih Terim să pregătească naţionala Turciei în ultimele patru meciuri din grupa de calificare la Cupa Mondială, iar federaţia turcă a precizat că va lua o decizie în Consiliul de Conducere.

Potrivit cotidianului Milliyet, Unal Aysal, tehnicianul Fatih Terim şi mai mulţi oficiali de la Galatasaray au avut o întrevedere, joi, la baza de pregătire din Florya, din Istanbul.

"I-am permis lui Fatih Terim să pregătească echipa naţională în cele patru meciuri din preliminarii. Dacă doreşte, Terim poate oferi federaţiei orice fel de susţinere până în luna mai", a spus Aysal, adăugând că Terim nu va solicita bani federaţiei pentru serviciil

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 2 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum 34 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 5 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°