În aşteptarea fratelui mai mic, amintirile lui Dorin se perindă pe deasupra zidurilor-paravan ale liceului. Două ore de examen. Pe vremea lui, orele chinuitoare ale bac-ului se terminau cu incinerarea manualelor. Pe atunci bac-ul era prima etapă a maturităţii. Acum, de cînd cu capacitatea, Ministerul Educaţiei a decretat împingerea copilăriei cu mult mai în spate, tensiunea competiţiei începînd de la 14 ani, iar copii-adulţi, versaţi într-ale examelor, îşi poartă deja masca de "om mare" fumînd stresaţi sau vorbind la celulare minuscule, înjurînd şi revoltîndu-se zgomotos pe comisiile profesorale. În rest, lucrurile sînt neschimbate. Chiar dacă regulile desfăşurării, numărul şi natura examenelor oscilează în funcţie de schimbările parlamentare şi conducerile ministeriale, mentalitatea, tradiţiile, curtea plină de familii participante (pentru că bac-ul nu e un examen exclusiv al copiilor, el se dă, se pică sau se ia colectiv), ambiţiile materne şi emoţiile paterne au rămas aceleaşi. Sfîrşitul lumii este foarte apropiat dacă "pici", iar cei pe care îl preconizează, părinţii, se consolează între ei, "el să fie sănătos şi în rest 'om vedea", departe de auzul copilului, care altfel "s-ar culca pe o ureche". Tot în

particular sînt făcute promisiuni unei entităţi superioare. "Dacă iau bacu', pe cuvîntu' meu că nu mai cer nimic, niciodată", este ruga învăţăcelului dinaintea oricărui examen, fie el de capacitate, liceu sau facultate. Intervenţia divină pare decisivă. "Cum o vrea cel de sus", vorba din bătrîni combinată cu paranoia notelor vîndute şi a profesorilor cumpăraţi e preluată, prelucrată şi inoculată celor mici ca o primă lecţie de reuşită în viaţă. Tot aici se dau primele cursuri de apărare a propriilor interese şi se face delimitarea între cei de viitor succes, tupeiştii şi subalternii acestora. Luarea bac-ului devine astfel o problemă de stăpînire a emoţ