Pentru a comunica mai bine cu Sdrobiş, şefii i-au trimisacestuia o cartelă de serviciu. Ghinionul "Părintelui" a fost că animerit-o pe cea care i-a aparţinut lui Adrian Cristea, iar deaici, nopţile antrenorului au devenit albe. A trecut ceva timp pânăcând prietenii "Prinţului" s-au pus la curent cu noul număr almijlocaşului, până atunci, l-au deranjat sistematic pe tehnicianchiar în toiul nopţii.
De la începutul acestui an, Ioan Sdrobiş a fost angajat de cătreNicolae Badea pentru postul de scouter regional. Pe româneşte,căutător de talente în teritoriu. Cel supranumit "Părintele" estedelegat de club să semnaleze juniorii cu potenţial, care ulteriorar putea fi "semnaţi" de "câini". Iar pentru acest lucru estenevoie de comunicare, cuvântul-cheie al tuturor companiilor detelefonie mobilă.
"Mă sunautârziu în noapte"
O astfel de cartelă a ajuns şi pe mâna antrenorului. Număr de club,dar la mâna a doua. Asta pentru că iniţial sim-ul i-a aparţinut luiAdrian Cristea. "Cei de la Dinamo mi-au trimis o cartelă pentru acomunica mai bine. Mă ajută, dar la început am avut unele probleme.Mă sunau tot felul de oameni la ore destul de târzii. «Hai, bă,Prinţule, vii cu noi?». Mi-a luat ceva până le-am explicat că s-aschimbat posesorul, însă asta m-a costat şi somnul în unele nopţi",a spus Sdrobiş, care a făcut şi haz de necaz: "M-am şi gândit să numă sune fata aia a lui (n.r. - Bianca), dar nu s-a întâmplat, semncă ea a fost anunţată la timp de schimbarea din cartea detelefon".
Ce m-a deranjat cu adevărat este faptul că nu am înţeles cum şiîn weekend un fotbalist este sunat la orele alea. Păcat de AdrianCristea, un talent uriaş pe care-l aşteptăm să ne ofere ce i-aoferit lui Dumnezeu. Talent!
Ioan Sdrobiş, scouter Dinamo
Pentru a comunica mai bine cu Sdrobiş, şefii i-au trimisacestuia o cartelă de serviciu. Ghinion