Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FARMEC PERSONAL ÎN SCOP CARITABIL / Brad Pitt a înnebunit Capitoliul

Publicat in Jurnalul, vineri 6 martie 2009 ·

De cum a pus piciorul în clădirea Congresului american, vedeta de la Hollywood i-a tulburat până şi pe bărbaţi , care l-au privit cu admiraţie, dar şi cu invidie.

Credit: Patrick Kovarik/AFP/MEDIAFAX

Vestea că Brad Pitt vine personal să ceară un ajutor financiar Congresului pentru reconstrucţia oraşului New Orleans, distrus de uraganul Katrina, a scos toată suflarea feminină din birouri, dar şi o ceată consistentă de domni parlamentari, care au început să “picheteze” holurile prin care se credea că va intra vedeta. Toţi erau curioşi să-l vadă pe “cel mai frumos bărbat de pe planetă”, cum a fost “decretat” acum câţiva ani, în carne şi oase, cu sau fără Angelina Jolie, şi ea fiind deţinătoare a cel puţin unui titlu de “cea mai frumoasă şi sexy femeie din lume”.

Brad a venit fără Angelina, spre bucuria doamnelor parlamentar, care au putut să îl privească în voie, din cap până în picioare, să îi urmărească fiecare mişcare şi să îi analizeze fiecare gest. Normal că aveau să profite, pentru că o asemenea ocazie nu li se iveşte în fiecare zi!...

INTRARE CA-N FILME

La 13:30, joi, Brad a descins dintr-un SUV cu geamuri fumurii, cu patru bodyguarzi după el. Cei care au stat în preajma Uşii de Nord au fost cei mai avantajaţi, pentru că Brad a intrat pe acolo. Cu ochelari de soare negri, îmbrăcat în costum gri cenuşiu, în acelaşi ton ca şi cele ale bodyguarzilor săi, actorul domina faimosul coridor “Brumidi”, cu frumoase ornamente şi picturi vechi, pe care vedeta de la Hollywood nu le-a putut probabil admira din plin din cauza ochelarilor de soare. În faţa şi mai ales în spatele lui Brad s-a format câte un cârd de jurnalişti, fotoreporteri, dar şi parlamentari, care l-au urmărit pas cu pas, până a ajuns în biroul liderului majorităţii din Senat, Harry Reid.

VRĂJIŢI

După ce au discu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe

News.ro acum 26 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 26 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 29 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 35 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 39 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 3 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°