Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domeniul schiabil Transalpina rămâne fără finanţare şi în acest an

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, Ministerul Turismului nu a prevăzut în acest an nicio sursă de finanţare pentru pârtia de schi de la Vidra, iar şansele ca Guvernul să aloce fonduri la rectificarea bugetară din această toamnă sunt minime.

Proiectul Transalpina Ski Project rămâne în conservare din cauza lipsei de fonduri, deşi constructorul a executat mai bine de 90 % din lucrări. Acesta nu a mai fost plătit de mai bine de un an, guvernanţii motivând că nu există resurse financiare sau că proiectul a fost supraevaluat.

„Ni s-a spus că în bugetul de anul viitor se vor prevedea câteva surse de finanţare, poate chiar la rectificarea bugetară din octombrie, pentru decontarea parţială a celor 340 miliarde lei vechi, cât este factura, plus alte 20 de miliarde de lei lucrări executate şi facturate”, declară Ion Cîlea.

În urma discuţiilor cu firma constructoare s-a ajuns la concluzia că aceasta ar putea deveni beneficiar al pârtiei de la Vidra, în locul administraţiei publice locale.

Pentru că nu şi-a primit banii, constructorul ar putea exploata domeniul schiabil din Vâlcea. Firma a încercat să-şi recupereze o parte din bani dând în judecată primăria Voineasa.

Construcţia domeniului schiabil din judeţul Vâlcea a demarat în perioada cât Elena Udrea a fost ministru al Turismului. Firma care a executat lucrările a primit atunci 25 milioane euro şi mai are de recuperat alte 11 milioane de euro pentru lucrări executate şi pentru finalizarea proiectului.

La sfârşitul lunii august, la Vidra, s-a format cel mai mare lanţ uman de pe o pârtie de schi din România. Iubitorii de ski au cerut astfel continuarea lucrărilor pe domeniul schiabil Vidra, unul dintre cele mai moderne din ţară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

News.ro acum 41 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană. După aproape 40 de ore de la dispariţia lor, salvatorii continuă să

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum 24 minute
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 12 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 8 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°