Dacă mai era nevoie de o dovadă că Szekely Csaba este un excelent autor de literatură dramatică, un dramaturg format, iată o avem, odată cu piesa „Alcesta” cuprinsă în repertoriul Companiei Tompa Miklós a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Afişul şi caietul-program al spectacolului ne înştiinţează că textul ar fi o adaptare a celebrei tragedii „Alcesta” de Euripide. Eu aş zice că e ceva mai mult.

Szekely Csaba s-a exersat deja în rescrieri. Piesa care l-a consacrat- Flori de mină- e o foarte inteligentă rescriere şi transplantare în realităţile unui sat transilvan cu populaţie preponderent maghiară a temelor şi motivelor cehoviene. Poate că în Alcesta operaţia în cauză nu este chiar atât de drastică, de categorică precum s-a manifestat ea în Flori de mină. Situaţiile dramatice, personajele, comportamentele, atitudinile din textul de acum al lui Szekely Csaba sunt mai îndatorate lui Euripide decât cele din Flori de mină unde cehovianismul era ceva mai discret. Însă nu mai puţin real. Eroii noii piese se numesc asemenea celor din tragedie. Sacrificiul Alcestei are pe mai departe caracterul de exemplaritate cu care l-a înzestrat dramaturgul grec. Numai că în marea de conformism, de poze, de falsă umanitate, de derizoriu, de valori mişcate, alterate în care se consumă el acum, decizia soţiei credincioase de a se sacrifica pentru salvarea vieţii soţului se arată încă şi mai inutilă, sacrificiul încă şi mai nemeritat. Încă şi mai în contrast cu nimicnicia şi nemernicia celorlaltor personaje. Cu pozele, făţărnicia şi falsitatea lui Admet şi ale familiei acestuia. Defecte ce s-au transmis şi asupra servitorilor familiei predispuşi şi ei la joc dublu.

De fapt, Szekely Csaba a realizat un fel de fotografie mişcată a piesei lui Euripide şi a translatat-o din registrul tragediei în cel al comediei negre. Cu replici spumoase, vii, revelatorii, contrapunctate de tăcer