Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în această perioadă cu temperaturi scăzute să evite deplasările şi expunerea la frig. Medicii recomandă consumul de fructe şi legume, alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate.
Citeşte şi:
Braşov: Ianuarie a adus geruri polare în centrul ţării
Potrivit medicilor specilişti, în zilele încare temperaturile scad sub nivelul acceptat de organism este bine ca cetăţenii:
Să evite deplasarile în spaţii deschise şi expunerea la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecţie adecvate -căciuli, mănuşi.
Să consume alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi să evite consumul băuturilor alcoolice.
Să acorde o atenţie specială copiilor - evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.
Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, trebuie să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiţii de temperaturi scăzute.
Încălzirea corespunzătoare a locuinţelor şi a spaţiilor închise de locuit şi evitarea utilizării instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Să evite expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături.