Adam Sandler (46 de ani) este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood. Chiar şi aşa, ultimele sale prestaţii nu au fost privite cu ochi buni de către critici. Sander, însă, nu le-a acordat atenţie şi spune face totul de dragul publicului.
„Îl ştiu pe Adam de foarte mult timp. Pe atunci nu era Adam Sandler, ci un tip obişnuit, iar eu voiam să-l pun în distribuţia unui film, dar producătorii nu au fost de acord. Câţiva ani mai târziu a ajuns unul dintre cei mai importanţi actori de la Hollywood. Urma să regizez «Happy Gilmore» alături de el. Atunci când m-a văzut mi-a spus: «Tu eşti acela care a vrut să-mi ofere un rol. Nu mai am nevoie de alte introduceri, vreau să lucrez cu tine»“, povesteşte Dennis Dugan, regizorul comediei „Grown Ups 2/Oameni mari şi fără minte 2“ despre Adam Sandler.
Nu doar regizorul Dennis Dugan crede că Adam este un om bun, ci şi actori celebri de la Hollywood. „Adam conduce prin puterea exemplului. De la mic la mare, el îi tratează pe toţi la fel“, spune şi Taylor Lautner, unul dintre protagoniştii seriei „Amurg“.
Cu toate acestea, criticii au fost destul de acizi la adresa actorului, mai ales atunci când vine vorba de producţiile sale. „Gunoi“, „de proastă calitate“ sau „leneş“, astfel de critici primeşte Sandler de fiecare dată când lansează un nou film, cum a fost cazul peliculei „Jack and Jill“. Tocmai acest film i-a adus una dintre cele mai nefericite distincţii din cariera de actor, Zmeura de Aur pentru cel mai prost actor. „Ştiu ce scriu despre mine. Aş fi putut să contribui chiar eu la articolele acelea. Dar nu am intrat în industria cinematografică pentru a-i mulţumi pe critici. M-am implicat pentru a-i face pe oameni să râdă şi să mă distrez, la rândul meu, alături de prieteni“, a declarat Adam Sandler pentru „The Independent“.
„Iubesc ideea de comedie inspirată din viaţa reală“
Poate că anu