Compania româno-olandeză Gouda Gold din Sâmbăta de Sus a investit 2,5 milioane de euro într-o fabrică de procesare a laptelui, jumătate din aceşti bani provenind din fonduri SAPARD. Restul banilor provine din fonduri proprii, completate cu un credit de 700.000 de euro obţinut prin programul „Fermierul”, dobânda acestuia fiind de doar 4,5%.
Fabrica va produce patru sortimente de brânză, sub marca Goudi, reţetele fiind olandeze. „Vom intra pe piaţă cu brânzeturile Goudi după 15 aprilie, pentru început doar pe piaţa internă, dar vom avea în curând şi acreditarea pentru export. Intenţionăm să ne orientăm din 2008 pe piaţa Uniunii Europene, spre ţări ca Polonia sau Germania”, a anunţat Viorel Ioniţă, administratorul şi coproprietarul companiei. În cea de-a doua parte a anului, firma va achiziţiona şi o linie tehnologică pentru obţinerea urdei, valoarea investiţiei urmând să fie de 1,5 milioane de euro.
18 angajaţi pentru 20.000 de litri de lapte
Capacitatea fabricii este de 20.000 litri de lapte procesat, deşi în prezent se lucrează doar la jumătate din capacitate, cantitatea de produse obţinute fiind de 1.000 kilograme de brânză Goudi. Această brânză este un fel de caşcaval obţinut din lapte de vacă maturat la 60 de zile, cu adaos de condimente, afumat sau simplu. La ora actuală fabrica are 18 angajaţi, 90% din liniile tehnologice fiind complet automatizate.
O fermă de bivoli
şi una de capre
Compania doreşte ca în următorii ani să se implice într-un program de ameliorare a bivolilor din judeţul Braşov, dar şi să investească într-o fermă de capre. Aceste două rase au reguli mai puţin stricte în UE datorită cantităţilor reduse de produse obţinute din laptele de bivoliţă sau de capră, cu toate că au proprietăţi deosebite în comparaţie cu laptele de vacă. Compania româno-olandeză Gouda Gold din Sâmbăta de Sus a investit 2,5 mili