Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine iuţeşte VHC?

Publicat in Jurnalul, duminică 12 aprilie 2009 ·

Nu este uşoară infectarea cu virusul hepatitei C (VHC). Este un virus parşiv care îşi schimbă cu viclenie structura, astfel că, până acum, nu s-a reuşit fabricarea unui vaccin, aşa cum norocos s-a descoperit împotriva hepatitei B.

Mai există o capcană întinsă de VHC. Episodul acut al hepatitei C poate trece neobservat, nu se întâmplă ca la hepatita cu virus A, când bolnavul se îngălbeneşte, are dureri musculare, are senzaţii de oboseală nejustificată. Făcând pe picioare şi fără tratament o hepatită C acută, bolnavul constată, după ani şi ani, că suferă de hepatită cronică C sau chiar mai grav, de ciroză. E de menţionat că infecţia cu VHC evoluează în 20-30 de ani spre ciroză. Dar trebuie luată în seamă şi altă nuanţă, numai 20% din cei infectaţi înving VHC. În timp ce 80% rămân cu infecţie cronică cu VHC. Odată cronicizată, hepatita C evoluează lent şi procesul inflamator în ficat durează mulţi ani. În timpul acestei inflamaţii cronice, celulele ficatului sunt distruse şi apare în locul lor ţesut fibros, ca o cicatrice, care nu mai lucrează din punct de vedere hepatic. Acest ţesut fibros distruge arhitectura ficatului, ajungându-se la fazele avansate de ciroză. Evoluţia hepatitei C poate fi mai rapidă, din păcate, când se suprapun factori de risc şi trecerea spre hepatită cronică şi ciroză se face în 8-12 ani. Alcoolul urgentează evoluţia bolii şi obezitatea e un factor favorizant. Încărcarea grasă a ficatului (steatoza hepatică) împinge ficatul spre hepatită cronică. Şi diabetul biciuieşte VHC să distrugă mai repede ficatul. Infecţiile paralele cu VHB sau cu HIV, adăugându-se VHC, grăbesc agravarea bolii. Mai mult sunt expuşi bărbaţii la evoluţia gravă a hepatitei C, iar vârsta contează şi ea. Dacă pacientul are 25 de ani, agravarea este mai rapidă decât la cel care s-a infectat cu VHC la aproape 60 de ani.

Nu este uşoară infectarea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 3 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°