Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îşi asumă baronizarea României

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 noiembrie 2013 ·

Guvernul îşi asumă astăzi răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind descentralizarea. PDL a anunţat că va depune o moţiune de cenzură, dar are puţine şanse să adune semnăturile necesare. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Guvernul îşi va angaja, astăzi, răspunderea pe proiectul de lege privind descentralizarea. După îndelungi negocieri, guvernul Ponta a adoptat proiectul care prevede cedarea către autorităţile locale a unor instituţii subordonate ministerelor.

Printre principalele domenii care vor face obiectul descentralizării se regăsesc sănătatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul şi sportul. Proiectul a fost criticat de societatea civilă care a considerat că se dă prea multă putere şefilor de Consilii Judeţene.

PDL caută semnături

În faţa acestei asumări, PDL riscă să repete umilinţa din sesiunea trecută, când a anunţat că depune moţiune de cenzură şi a descoperit că nu are semnăturile necesare. Nici de această dată, PDL nu a negociat înainte să facă anunţul.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, respectiv 146. PDL are 70 de aleşi, iar PP-DD, singurul de la care ar putea cere sprijin, a rămas cu 47 de parlamentari. În total, 117. UDMR a anunţat că va susţine descentralizarea. "PDL (...) va încerca să depună o moţiune de cenzură pe acest proiect de lege şi va solicita colaborarea UDMR, PPDD, chiar şi a PNL. În cazul în care nu sunt strânse semnăturile necesare, va fi depusă o moţiune simplă", a anunţat purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu.

Întrebată ce argumente are pentru a convinge PNL, ea a arătat că democrat-liberalii cred că reprezentanţii PNL ar putea să susţină această moţiune de cenzură pentru că descentralizarea propusă prin proiectul de lege este "de tip stânga".

Invitaţi în altă ţară În replică, liderul PNL, Crin Antonescu, a apr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 41 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum 58 minute
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 48 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 48 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°