Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitică şi Sandu, la Brutărie!

Publicat in Pro Sport, luni 17 iunie 2013 ·

“Fotbalul românesc va fi mai curat!” este una dintre reacţiile fanilor la aflarea veştii că Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu au fost trimişi în judecată în „cazul Craiova”. Nu le dorim răul, puşcăria, deşi sunt o mulţime de iubitori ai fotbalului care îl trimit constant pe Mitică la Brutărie, dar sperăm măcar că ameninţaţi astfel cei doi vor fi mult mai atenţi cu acţiunile lor din fotbal. Sperăm la o competiţie corectă, în toate eşaloanele, neinfluenţată de Adunări Generale şi Comitete Executive manevrate de câte un singur om şi care iau decizii în funcţie de interesele de moment ale unora. Sperăm în judecăţi legale la Comisii, sperăm ca aceşti doi depăşiţi să plece de bunăvoie, să avem conduceri noi la FRF şi la LPF, cu oameni noi şi tineri, care să vină cu strategii pe termen lung, pornind de la juniori şi până la echipa naţională.

Sperăm să le fie frică.

Altă reacţie a fanilor: De ce nu are curaj nimeni din fotbal să le ceară demisia celor doi? Aveţi o problemă, plecaţi! Bine, ei au o mulţime de probleme. Iar Mitică, încă una penală: a luat milioane de euro de la Digi pentru o aşa-zisă sponsorizare. Mă întreb cine ar putea să le ceară demisia? Vedeţi vreunul mai cu „cojones” în Liga I? La Steaua nu se ştie cine mai conduce. La Dinamo, Negoiţă e prea nou ca să se bage în aşa ceva. Rapidul e dus. Şiman e distrus. Condescu nu s-ar băga în astfel de războaie, lui îi e frică să joace în Liga Campionilor cu Pandurii, nu putem să îi cerem mai mult. Porumboiu duce doar războaie fictive, acum cică s-a retras. Alde’ Capră, Walter, cei doi Nicolae, Niculae nu se bagă în aşa ceva, se simt bine în mocirlă. Aşa că nu e nimeni, oameni buni, care măcar să le ceară demisia celor doi expiraţi.

Există şi această variantă printre fani: procesul e un şantaj al actualei puteri politice pentru a-i forţa pe cei doi să plece din fruntea fotbalului românesc.

O

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum o ora
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 26 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°