Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bute: Acesta nu este sfârşitul carierei mele, voi mai boxa cel puţin trei ani

Publicat in Ziua de Cluj, luni 20 mai 2013 ·

Pugilistul Lucian Bute a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că accidentarea la mâna stângă care a dus la amânarea meciului cu Jean Pascal nu reprezintă sfârşitul carierei sale şi a precizat că va mai boxa cel puţin trei ani.

"S-a vorbit despre încheierea carierei mele în această perioadă. Am auzit şi eu, dar vă spun sincer că acesta nu va fi sfârşitul carierei mele. Nu mă voi retrage, nici nu m-am gândit la acest lucru. Dacă sunt sănătos eu cred că voi mai boxa trei ani cel puţin", a spus boxerul în vârstă de 33 de ani.

Bute susţine că o revanşă cu Carl Froch poate avea la sfârşitul anului 2014, dar afirmă că e prea devreme să se gândească la un astfel de meci. "Avem o clauză în contractul cu Froch din 2011, o clauză care este în continuare validă pentru un meci revanşă. El va boxa cu Mikkel Kessler pentru unificarea centurilor, iar pe viitor, dacă îmi voi reveni cu mâna aşa cum trebuie, bineînţeles că îmi doresc şi revanşa cu Froch. Însă deocamdată mergem prea departe, acum obiectivul meu este meciul cu Pascal. Cu Froch poate fi tot în 2014, la sfârşit. Dar voi decide asta cu staful meu, e prea devreme să discutăm de o revanşă cu Froch", a menţionat Lucian Bute.

El a adăugat că Froch va câştiga meciul cu Mikkel Kessler de sâmbătă. "În meciul cu Mikkel Kessler, Froch va avea un avantaj pentru că meciul are loc la el acasă, la Londra. Ţinând cont şi de evoluţiile lui din ultimele meciuri eu cred că Froch va câştiga", a pronosticat boxerul român.

În următoarea perioadă, Lucian Bute se va ocupa cu pregătirile pentru nunta cu prietena sa, Elena Aprozeanu, programată la la 15 iunie, la Galaţi. "Când am stabilit data nunţii eu nu ştiam că o să boxez cu Pascal. Acest meci nu era definitivat atunci. Data nunţii fusese stabilită cu foarte mult timp înainte. O victorie cu Pascal ar fi fost un cadou de nuntă pentru viitoarea mea soţie. Dar ace

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°