O lucrare gigantică, de 4/ 5,6 m, a expus la Hotelul Sofitel, în aripa din stînga, acolo unde lumina vine de sus prin imensa cupolă de sticlă, tînăra artistă Mirela Trăistaru. Formată la Cluj, în ambianţa culturală transilvăneană pentru care expresionismul central european constituie o componentă stilistică importantă, Mirela Trăistaru a adus în actualitatea artistică bucureşteană cîteva note particulare extrem de puternice. Mai întîi, ea a ieşit din acel regim unic al existenţei artistului - din acel registru definit prin care eticheta de scultpor, pictor, grafician sau instalaţionist este suficientă pentru a comunica esenţialul - şi a oferit o imagine artistică perfect adaptată dinamicii momentului în care trăim: adică nefixată dogmatic într-un singur limbaj şi într-un singur spaţiu, disponibilă în egală măsură atît pentru axpresia consacrată a picturii de şevalet cît şi pentru experienţele neconvenţionale, în special pentru cele care privesc arta video, happeningul şi performance-ul. În al doilea rînd, ea mai este, în acelaşi timp, un plastician cu o preocupare constantă pentru imaginea scenică, imagine pe care o abordează foarte diversificat, de la machiaj, la proiectarea costumelor şi pînă la scenografie.
Lucrarea expusă acum la Sofitel, compusă din şapte moduli asamblaţi într-un singur obiect, prin context şi prin ea însăşi cumulează toate dimensiunile artistice şi sugerează multiplele interese ale Mirelei Trăistaru. Promovarea acestei lucrări, fiindcă nu se poate numi doar versnisaj spectacolul prin care ea a fost prezentată publicului, s-ar putea defini, în primul rînd, ca un moment artistic de natură sincretică în care au intrat deopotrivă elemente scenice (în regia lui Chris Simion şi prin participarea tinerilor actori Tania Popa, Monica Davidescu, Rădiţa Roşu, Adriana Drăguţ şi Mihăiţă Calotă), elemente de artă video, prin filmul care o urmăre