Grigore Leşe i-a făcut pe cei 1.000 de spectatori aflaţi la Ateneu să cânte împreună cu rapsozii de pe scenă muzică românească vocală autentică. Ateneul a fost mai plin ca la cele mai importante concerte ale Festivalului „Enescu”. Şi chiar dacă nu contează, rămân convinsă că s-a venit, mai mult ca atunci, din snobism. Paradoxal, muzica ultimilor rapsozi aduşi de Grigore Leşe la Ateneul Român prin Institutul Cultural Român cere o pregătire culturală similară cu ascultarea muzicii contemporane culte.

Scria undeva în program că ar putea fi vorba despre ultimii reprezentanţi ai unei tradiţii multiseculare. Cu mici excepţii, este, din păcate, adevărat.

Cu atât mai mult, efortul depus de ICR pentru a aduce şi a înregistra pe parcursul anului 2008 mai multe grupuri de rapsozi – termenul este bine găsit şi cuprinzător – poate fi considerat remarcabil. Dacă fiecare grup a putut fi ascultat singur la ICR, adunarea tuturor celor şapte alături de Grigore Leşe pe scena Ateneului e posibil să aibă conotaţii istorice.

E dificil de ascultat muzica rapsozilor, în primul rând pentru că e predominant o muzică netemperată. Iar urechea noastră este atât de urbanizată, de lipsită de deschidere pentru neobişnuit, pentru ceea ce surprinde, încât muzica rapsozilor ne place (dacă toţi ar fi sinceri, şi nu mă refer aici la profesionişti) doar până la un punct.

După o seară plină de neprevăzut sonor la Ateneu, fiecare dintre cei prezenţi a revenit la muzica lui de suflet. Fie că aceasta este clasică, jazz, Queen, Beatles sau Bregovic.

Banda lui Nea Piţigoi

Pentru cei aflaţi pe scenă – aromânii fărşeroţi din Cogealac, ucrainenii de pe Tisa, ţambalistul Zaim Petru din Câmpulung Moldovenesc, Banda lui Nea Alită Piţigoi din Târgu Cărbuneşti, lipovenii nekrasoviţi din Sarichioi, judeţul Tulcea, Niculae a lu Ionu li