Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Săvădisla plânge după Bechtel. Comuna va pierde până la 10 milioane de lei anual

Publicat in Adevarul, duminică 30 octombrie 2011 ·

Autorităţile locale din comuna clujeană Săvădisla vor pierde până la 10 milioane de lei anual după închiderea bazei Bechtel.

După comuna Jucu, unde finlandezii de la Nokia au anunţat închiderea fabricii de la începutul anului viitor, a venit rândul autorităţilor din Săvădisla să asiste neputincioase la plecarea celui mai mare plătitor de impozite şi taxe. Aici, compania Bechtel, cea care a construit autostrada Transilvania, şi-a amenajat în 2004, pe 30 de hectare de teren, baza operaţională. Impozitele, taxele şi chiria plătite de americani în cei 7 ani depăşesc suma de 20 de milioane de lei. "Cel mai mult au plătit în 2009, când s-a lucrat la autostradă la capacitate maximă. Am încasat atunci 10 milioane de lei, de cinci ori mai mult decât bugetul comunei, care era de circa 2 milioane", a declarat primarul comunei Săvădisla, Tamas Geba Andrei.

Ofertă de nerefuzat

După ce contractul de construcţie a autostrăzii a fost modificat în acest an, iar Bechtel mai are doar lucrări pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borş şi de făcut ultimele retuşuri pe cel cuprins între Câmpia Turzii şi Gilău, compania americană a renunţat la o parte din terenul închiriat în Săvădisla. "Am prelungit contractul până în septembrie 2012, dar acesta a fost semnat doar pentru 19 din cele 30 de hectare de teren", a mai spus primarul.

Autorităţile din comuna clujeană le-au făcut americanilor o ofertă de nerefuzat: reducere de 50% la chirie. "Până acum, plăteau o chirie de 3.800 de euro lunar, dar acum le-am dat cele 19 hectare la jumătate de preţ: 1.900 de euro", a declarat Tamas. În schimbul reducerii de preţ, conducerea Bechtel a fost de acord să cedeze, la sfâşitul contractului, reţelele de utilităţi (curent, gaz, apă şi internet).

Oprim iluminatul public

Tamas Geba Andrei crede că, după plecarea Bechtel, comuna va intra într-o criză f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 42 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°