Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diminuarea salariilor cu 25%, nelegală

Publicat in Jurnalul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Tribunalul Vâlcea a decis că diminuarea cu 25% a veniturilor bugetarilor încalcă drepturile omului. Instanţa a dat câştig de cauză unor salariaţi ai Primăriei Voineasa care au dat statul român în judecată, solicitând restituirea sumelor reţinute ilegal din salariu(25%) pe lunile iulie, august şi septembrie. "Este vorba despre o sentinţă judecătorească din 14 octombrie, motivată ieri (n.r. - miercuri) de instanţă prin care Primăria Voineasa este obligată să restituie funcţionarilor care au formulat acţiunea suma de 25% reţinută ilegal din salariu pentru lunile iulie, august, septembrie, sumă actualizată la data efectuării plăţii. Sentinţa este executorie şi definitivă. Chiar dacă se declară recurs tot trebuie pusă în aplicare dacă nu se obţine şi suspendarea executării", ne-a declarat joi purtătorul de cuvânt al instanţei, magistrat Mariana Varga. Statul, prin Primăria Voineasa, va declara recurs împotriva acestei sentinţe. Tot mai multe procese de acest gen se înregistrează pe rolul instanţelor, nemulţumiţii de reducerea salariilor cu 25 la sută fiind din toate domeniile.

Cum a motivat instanţa acest verdict? "Instanţa apreciază că reducerea unilaterală a salariului brut cu 25%, în temeiul dispoziţiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii.".

Tribunalul Vâlcea mai face două precizări importante. Una se referă la art. 20 din Constituţie, conform căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a D

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 23 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 59 minute
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 19 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 34 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 51 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°