Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa curge pe pereţi, proprietarii se ceartă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 20 februarie 2012 ·

Ultimul etaj al clădirii Spitalului „Filantropia“, unde se află Clinicile Medicale II şi III, nu mai poate fi folosit din cauza infiltraţiilor apărute după topirea zăpezii. Pentru imobil, spitalul se judecă însă cu Casa de Pensii Dolj.

La Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova este nevoie urgentă de reparaţii la acoperişul clădirii în care funcţionează Clinicile Medicale II şi III. La fiecare ploaie, apa se infiltrează prin pereţi, iar ultimul etaj devine impracticabil. Bolnavii sunt mutaţi la etajul trei, iar angajaţii se chinuie să scoată apa care se scurge prin tavan şi care de multe ori afectează şi celelalte niveluri. Pereţii se udă, iar cadrele medicale se tem să nu apară şi vreun scurtcircuit la instalaţiile electrice. În această situaţie se prezintă şi acum clădirea, după ce zăpada de pe acoperiş a început să se topească, iar bolnavii au fost transferaţi cu un etaj mai jos.

„Din 2009, de fiecare dată când plouă sau când este zăpadă, apa se infiltrează la ultimul etaj, unde este Clinica Medicală II. Pacienţii sunt mereu mutaţi la etajul trei, unde este tot aceeaşi secţie. În acest moment, cred că sunt vreo 20 de internaţi pe această secţie“, a precizat managerul Spitalului „Filantropia“, dr. George Bogdan Ungureanu. Acesta susţine că spitalul are astfel de probleme de când primăria s-a apucat să repare acoperişul clădirii, dar s-a oprit din lucrări după ce imobilul a fost câştigat în instanţă de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Dolj. „Primăria urma să facă un atic, dar s-a pierdut procesul cu Casa de Pensii şi nu a mai continuat lucrarea. Începuseră să repare şi zidurile, însă investiţia s-a oprit brusc. Clădirea a devenit a Casei de Pensii, dar ei se judecă acum cu noi pentru spaţiu“, a adăugat dr. Ungureanu.

„O să-i dăm afară cu jandarmii“

Cum Primăria Craiova, considerată iniţial proprietară, nu a mai putut repara

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 14 minute
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 2 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 3 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 9 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 11 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 11 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 10 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 12 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°