Lionel Messi nu e un fotbalist aşa cum nu a mai fost niciunul înainte.

Lionel Messi e fiul unui muncitor în fabrică şi al unei menajere cu jumătate de normă care a născut patru copii, s-a rugat mult Fecioarei Maria şi a sperat că miracolele chiar există.

Lionel Messi vine, deci, din familia universală a copiilor săraci, deficitari la hormonii de creştere, de acolo unde fotbalul încă se joacă aşa cum trebuie, în picioarele goale, de acolo unde nu există decât taţi-muncitori, mame-menajere, icoane cu Fecioara Maria şi speranţa unor miracole.

Dincolo de zâmbetul deloc monden, Lionel Messi e tot o răzbunare. E răzbunarea tuturor celor mai talentaţi şi mai ghinionişti decât el, a celor care nu vor străluci niciodată pe "Camp Nou", a celor care au sfârşit pe şantiere, în gheretele paznicilor de noapte, în căsnicii oarecare şi în nostalgii premature.

Lionel Messi nu e un fotbalist aşa cum nu a mai fost niciunul înainte. Nu. Lionel Messi e fotbalistul care vor să fie toţi copiii, la început, înainte să crească şi să uite.

Fericirea, dacă există, e un stadion de oameni care-şi unesc tăcerile, urletele, mirările, cum se cuvine în faţa unui miracol. Fericirea e atunci când, aşezaţi confortabil în fotolii, cum spune fiecare telecomentator, aşteptăm şi ştim ce va urma.

Lionel Messi va juca fotbal, aşa cum poeţii se trezesc uneori vorbind poezie, va înnebuni o minge, apoi, cu mişcările lui de vraci sau de zeu, ne va smulge inimile de microbişti, le va încălzi într-un abur de gol, şi ni le va da înapoi, generos, ca pe o viaţă cu sens.