Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bursa de Parteneri” la Varşovia

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 15 septembrie 2006 ·

În perioada 19 – 22 septembrie 2006, Adrian Oprică, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD Braşov, va participa alături de o serie de tineri reprezentanţi ai societăţii civile la „Bursa de Parteneri”, manifestare care se va desfăşura în Varşovia, Polonia. „Ca recunoaştere a activităţii susţinute în domeniul tineretului şi a parteneriatelor cu diferite ONG-uri, federaţii, precum şi cu Alianţa Organizaţiilor Nonguvernamentale de Tineret, Organizaţia de tineret a PD Braşov este singurul reprezentant al unei organizaţii politice din România care va lua parte la acest eveniment. Este o ocazie de a ne întâlni şi a stabili contacte cu ONG-uri din Europa, Asia şi Africa. Vom urmări modul în care s-a implementat sistemul de voluntariat în ţările reprezentate, precum şi stadiul de dezvoltare al societăţii civile din Polonia, ţară proaspăt membră UE. De acolo vrem să ne întoarcem cu experienţă semnificativă în acest domeniu şi cu o serie de contacte cu ONG-uri de tineret, pe care în viitor sperăm să le fructificăm pentru tinerii din România.”, ne-a declarat Adrian Oprică. Deplasarea la Varşovia va fi şi o ocazie pentru preşedintele OT PD Braşov pentru a vedea cum se organizează un astfel de eveniment, fiind hotărât să aducă la Braşov următoarea ediţie. „Acest tip de manifestare se înscrie în nota şi obiectivele enunţate de OT PD Braşov şi pe care dorim să o impunem ca şi conduită de lucru organizaţiilor politice locale de tineret, precum şi tinerilor democraţi la nivel naţional”, a mai spus Adrian Oprică. În perioada 19 – 22 septembrie 2006, Adrian Oprică, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD Braşov, va participa alături de o serie de tineri reprezentanţi ai societăţii civile la „Bursa de Parteneri”, manifestare care se va desfăşura în Varşovia, Polonia. „Ca recunoaştere a activităţii susţinute în domeniul tineretului şi a parteneriatelor cu diferite ONG-uri, federaţii,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 53 minute
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, ridicate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin. Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

HotNews acum 35 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 45 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum o ora
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°