Protestul din Piaţa Universităţii din Capitală a rezistat în ciuda tentativelor de politizare şi a celor de discrditare din partea huliganilor, cea de-a opta zi, vineri, încheindu-se înainte de miezul nopţii, fără vreun incident violent. În ciuda reprizelor de ploaie de vineri seară, participarea la protest a atins media zilelor trecute, chiar dacă oamenii s-au strâns mai târziu decât de obicei.
UPDATE 23:15 Jandarmii se pregătesc să evacueze Piaţa Universităţii. Au mai rămas doar câteva zeci de oameni care mai protestează.
UPDATE 22:50 "La ora 22,00, toate mitingurile care s-au desfăşurat în ţară s-au încheiat fără incidente. Continuă protestul la Piaţa Universităţii, unde se mai află aproximativ 200 de manifestanţi", a declarat Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. El a adăugat că în Bucureşti, la Universitate, mai sunt aproximativ 200 de manifestanţi.
UPDATE 22:30 Numărul protestatarilor din fața Teatrului Național începe să scadă.
UPDATE 22:15 În acest moment, în Piaţa Universităţii, de ambele părţi ale bulevardului Magheru, sunt peste 500 de protestatari.
UPDATE 21:50 Mircea Badea este în Piaţa Universităţii. El crede că protestele nu trebuie să se termine. "Sunt aici de două ore. După foarte mult timp după ce nu s-a auzit nicio voce decât a conducătorului, acum există puls, există voce. Mie îmi place foarte mult ce e aici. Băsescu dictează şi toţi scriu după dictare. Lui Băsescu i-aş spune să plece", a spus Badea.
UPDATE 21:30 În Piața Universității au ajuns mai multe grupuri de studenți. Tinerii s-au amplasat atât în fața TNB, cât și în zona fântânii. Câțiva studenți au o pancartă pe care scrie: "Baconschi dialoghează, studenții protestează"
UPDATE 20:50 Protestele se vor încheia la ora 23, căci după această oră sunt interzise prin lege adunările generale, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, F