Episodul 11. Maia
Pe maia o chema Rina. Rina Cara. Maia era cucoana. Avea prietene cucoane, avea un gardilop cu haine de cucoane, mirosea a cucoana, avea bucle si zambet de cucoana. Maia fusese frumoasa; asa cum numai ea se asteptase, maia ramasese frumoasa. Maia cumparase, numai ea stie cum, demult, in tineretile ei, spre necazul tatei, o casa mare boiereasca. Maia crescuse singura trei copii: pe tatal meu, pe matusa Adelin si pe fratele tatei, Peti. Tatal tatalui meu murise, necunoscut de nimeni, demult, intr-un razboi. Tata nu-l cunoscuse, matusa Adelin il uitase, unchiul Peti presupunea doar ca el si tata ii seamana. La zambet, la inaltime. Tata si unchiul Peti pareau gemeni. Maia spunea zambind ca fusese foarte stresata in acea perioada si ca se prea poate ca cei doi fii ai sai sa fi fost gemeni si ea sa-i fi trecut anapoda in acte. Pe tata il scotea din sarite orice spunea, orice facea maia. De maia erau indragostiti sifonarul, inginerul silvic, directorul de la vinalcool, doctorul pediatru, doctorul orelist, doi doctori de la sanatoriul bolnavilor de tuberculoza, directorul Gitej de la atelierul mecanic, contabilul de la fabrica de paine, seful garii, doi pecetefisti, un capitan de la pompieri, un tip scund cu Trabant, revizorul contabil de la cooperativa Dunarea, nea Penus de la pielarie, domnul Nona, seful raionului de incaltaminte, nenea Cojocaru, care facea injectii cu penicilina copiilor din cartier, Sache de la benzinarie si Udila, un nebun care voia sa fie argat in curtea noastra. Cand mama ma ducea la medic, acestuia-i infloreau mustatile pe obraji:
"Ce face doamna Rina?"
La cincizeci de ani, maia avea parul ondulat si rosu ca o flacara. Si-l purta in bucle stralucitoare, putin mai sus de umeri, avea o dantura puternica, stralucitoare, obraji fara nici o cuta, zambet fin, ironic, sprancene cumva drepte si ochi ingustati, usor obli
