Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Cer românilor să nu meargă la referendum dacă în Constituţie nu se respectă cel din 2009

Publicat in Flacara Iasului, joi 28 martie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că dacă în Constituţia modificată nu se va respecta rezultatul referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi, atunci va cere românilor să nu meargă la referendumul de validare. "Dacă nu se respectă, eu voi fi unul dintre cei care îi vor îndemna pe români să nu se ducă la vot", a afirmat Traian Băsescu. El a spus că altfel ar însemna ca personal să se dezică de referendumul din 2009 pe care el l-a iniţiat şi a adăugat că oricum nu crede că românii vor accepta să voteze o lege fundamentală fără Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Băsescu a argumentat şi că modificarea Constituţiei trebuie să fie făcută din motive corespunzătoare, nefiind "justificată" o revizuire "doar pentru ca la Consiliul European să meargă premierul" şi să nu mai meargă preşedintele sau pentru a se introduce şi regiunea ca unitate administrativă. Preşedintele a spus şi că nu crede că legea privind modificarea Constituţiei va trece de Curtea Constituţională fără aplicarea referendumului din 2009, deoarece Curtea va trebui să ţină cont de articolul 2 şi articolul 95 din actuala Lege fundamentală, potrivit cărora voinţa poporului este suverană, iar respectarea rezultatelor referendumului este obligatorie. Băsescu a reiterat că proiectul de modificare a Constituţiei iniţiat de Guvernul Boc în 2010 şi pe care Preşedinţia l-a preluat şi susţinut în 2011 răspunde cerinţelor privind modernizarea şi revizuirea legii fundamentale, iar acesta ar trebui să fie punct de plecare în acest sens şi în prezent. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că dacă în Constituţia modificată nu se va respecta rezultatul referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi, atunci va cere românilor să nu meargă la referendumul de validare. "Dacă nu se respectă, eu voi fi unul dintre cei care îi vor îndemna pe români să nu

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°