Cu miscari energice invart rotile scaunului prin atelier si merg de colo-colo, ca niste zvarlugi. N-ai zice ca se afla in carut. Mai bine de opt ore pe zi, "construiesc" "fotolii" rulante pentru cei ca ei, oameni cu handicap locomotor.Ele sunt proiectate in functie de necesitatile fiecarei persoane.
Nu au mai mult de 30 de ani, insa toata forta lor se afla in maini. Picioarele nu le mai pot folosi de ceva vreme. Accidentele de masini, alunecarile de pe munte sau o cazatura ce parea banala i-au adus in scaun cu rotile. Unii si-au urlat durerea, altii s-au inchis in ei, crezand ca nimic bun nu se va mai intrezari in viata lor. "Mare mi-a fost bucuria cand am aflat de fabricuta de scaune rulante din Bragadiru, jud. Ilfov", povesteste Petrut Buzescu, in timp ce mestereste de zor la spatarul unui scaun. Are 24 de ani si este din Buzau. A aflat de atelier cand a venit la recuperarea ce se facea in cadrul Fundatiei Motivation Romania. "Ca niciodata, vremea a trecut atat de repede!", spune, cu gura pana la urechi, proaspatul invatacel. Daca acasa aproape ca nu iesea afara si nici prea multa pofta de vorba nu avea, aici imediat si-a facut prieteni, ba mai mult, a furat si ceva meserie, iar cele aproape 4 milioane pe care le castiga pe luna ii sunt suficiente, mai ales ca mancarea si cazarea ii sunt asigurate de fundatie, actionarul principal al fabricii de scaune rulante. Atelierul in care lucreaza Petrut a devenit pentru cei noua colegi ai sai mai mult decat o casa. Este locul in care s-au indragostit, in care isi castiga painea si, mai presus de toate, locul in care au invatat cum sa urce scarile unui bloc sau sa escaladeze muntii. Gigel Epure rade acum cand isi aminteste de "cat de nedescurcaret" era. Lucreaza la atelier de cinci ani. In scaun a ajuns la 12 ani, cand de-abia incepuse sa guste cum e sa mergi pe bicicleta sau sa joci fotbal. Au urmat de-atunci drumuri
