... deşi nu doar de bunătate este vorba, ci şi de compasiune, de înţelegere şi mai ales de iubire în romanul care a cucerit cititori de toate vârstele, din America şi din lumea largă: Minunea de R.J. Palacio, o emoţionantă poveste despre drama cumplită a unui copil şi a familiei lui, a felului în care o depăşesc. Cartea merită citită deopotrivă de părinţi şi de copii, va clinti ceva în fiecare, doar la gândul că ar putea fi el, cititorul, în locul copilului, al surorii sau în locul părinţilor.

Coperta a patra conţine un sfat adresat cititorului de către editori şi autor, într-o formulă ingenioasă: „Nu judeca (o carte) un om după (copertă) chip”. Deasupra, se află mărturia, un sfat nedeclarat al personajului: „Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.”. Confesiunea sună a avertisment amar: realitatea ororii depăşeşte imaginaţia.

Un copil se naşte cu o diformitate facială îngrozitoare şi complicată, gură de lup, căreia i se adaugă şi ochii plasaţi mult sub orbite şi asimetrici, urechi externe – simulacru ori mai curând ciudăţenii. O combinaţie genetică extrem de rară şi întâlnirea unor gene mutante îl tranformă pe August în monstru, el creşte simţind dureros reacţiile celor înspăimântaţi la simpla lui apariţie.

August îndură în anii copilăriei operaţii după operaţii, ele doar reduc din monstruozitate, iar copiii tot se sperie când îl văd, până şi adulţii îşi stăpânesc cu greu uimirea. Părinţii îl ocrotesc, înconjurându-l cu dragoste şi atenţie, îl educă acasă în primii ani, ştiind totuşi că nu-l pot proteja toată viaţa. Aşa că atunci când copilul are vârsta clasei a cincea, decid că a venit timpul să înfrunte lumea, să meargă la şcoală.

De aici începe acţiunea, integrarea copilului în clasă şi în şcoală, povestită pe rând, în opt părţi ale cărţii de August, de sora lui Via, de o colegă de ş