Etnografii ieşeni vorbesc despre o serie de ritualuri şi obiceiuri, ancorate în perioada precreştină, încă practicate în zona rurală a Moldovei.
Un fapt inedit, puţin cunoscut, este că Naşterea Mântuitorului era sărbătorită pe 6 ianuarie în secolul al IV-lea d. Hr. Data de 6 ianuarie a fost stabilită de către conducători ai Imperiului Roman odată cu oficializarea cultului creştinismului pe teritoriul imperiului.
S-a constatat, însă, că poporul era prea puţin interesat să celebreze public sărbătoarea Naşterii Domnului la data iniţială. Pe de altă parte, atât credincioşii creştini, cât şi cei necreştini celebrau în masă, în jurul datei de 25 decembrie, Saturnaliile sau Sol Invictus, ziua în care soarele este înfrânt, corespondentă Solstiţiului de Iarnă.
Din acest motiv, legat în bună măsură de nevoia conducătorilor de a intra în graţiile "demos"-ului, sărbătoarea a fost mutată pe data de 25 decembrie.
Un alt aspect puţin cunoscut legat de Sărbătoarea Crăciunului este că obiceiul împodobirii bradului a intrat în spaţiul românesc foarte târziu, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, adus de prin zona germanică. "Aducerea bradului în casă este legată de un alt cult vechi precrestin dendrologic, acela de a băga un butuc în casă în perioada Solstiţiului de Iarnă, fără însă a-l pune şi pe foc. Din acest motiv, n-a fost greu să fie preluat obiceiul aducerii bradului în casă. S-a realizat, practic, un sincretism între precreştinism şi creştinism. Împodobirea badului semnifică darurile aduse Mântuitorului, precum şi bucuria asociată naşterii", explică etnograful Victor Munteanu, de la Muzeul Etnografic al Moldovei.
Specialistul ieşean spune că, în zona rurală a Moldovei, se mai păstrează încă obiceiuri legate de Ajunul Crăciunului. Unul dintre acestea este mâncatul ritualic al plăcintei cu julfă. Alimentul ritualic este un aspect respectat şi practic