Salihovici şi Medunjanin au rezolvat meciul la mijlocul primei reprize şi Bosnia rămîne principala noastră rivală la locul de baraj
Zarurile n-au căzut cum şi-ar fi dorit Piţurcă la Minsk. N-a ieşit remiza la care speram în duelul dintre rivalele "tricolorilor" la poziţia de baraj. Bosnia a învins în Belarus (2-0), urcînd pe locul 2.
Verdictul s-a dat la mijlocul primei reprize. În doar două minute, trupa lui Susici a taxat gafele apărării gazdelor. Scorul s-a deschis din penalty. Javnercik a ratat o degajare, blocînd mingea cu mîna în tuşă! Salihovici a tras sub bară, apoi şutul lui Medunjanin a nimerit culoarul de 2-0.
La fel de neinspiraţi au fost bieloruşii după pauză. Jevnov a evitat al treilea gol, blocîndu-l pe Salihovici în afara careului mare şi salvînd apoi în faţa lui Pjanici. Bosnia a suferit puţin într-un final nervos, dar a îngheţat scorul pe tabelă, păstrîndu-şi avantajul de două puncte faţă de noi.
Salihovici a deschis ieri de la 11 metri drumul Bosniei spre victoria de la Minsk y Foto: Reuters
BELARUS - BOSNIA 0-2
(Salihovici 22 penalty, Medunjanin 24)
BELARUS: Jevnov - Trubilo, Şitov, Javnercik (63 Sitkov), Verhovţov - Martinovici, Kulci, Putsilo, Kalacev - Kisliak - Kornilenko (63 Voronkov). Antr: B. Stange
BOSNIA: Hasagici - Pandza, Papac, Spahici, Lulici - Salihovici (72 Maletici), Zahirovici, Rahimici, Pjanici, Medunjanin (87 Muslimovici) - Dzeko (80 Misimovici). Antr: S. Susici
A arbitrat Viktor Kassai (Ungaria)
Salihovici şi Medunjanin au rezolvat meciul la mijlocul primei reprize şi Bosnia rămîne principala noastră rivală la locul de baraj
Zarurile n-au căzut cum şi-ar fi dorit Piţurcă la Minsk. N-a ieşit remiza la care speram în duelul dintre rivalele "tricolorilor" la poziţia de baraj. Bosnia a învins în Belarus (2-0), urcînd p