VARIANTĂ • MOARTEA ZĂMBITOARE
Sunt romane în care ambianţa descrisă este copleşitoare, astfel încât înregistrarea reperelor ei este la fel de captivantă ca şi acţiunea.
De pildă, în cartea lui Claus Cornelius Fischer, "Şi ne iartă nouă greşelile noastre", afli un alt fel de Amsterdam decât cel recomandat de pliantele turistice, sau ştiut din alte lecturi, sau doar dintr-o vizită pe fugă. Un oraş deloc îmbietor, care exală mirosuri fetide, de grăsimi prăjite, de bere şi vomă, de peşte, de alge putrezite şi gunoaie nestrânse – cartoanele de pizza şi cioburile sticlelor sparte de cheflii tronează la loc de cinste.
E un spaţiu populat de un număr imens de imigranţi – din Surinam, Antile, Ghana, Pakistan, de cerşetori, drogaţi şi hoţi, cu fete dezbrăcate în vitrine, cu chelneriţe care servesc în bustul gol prin baruri, cu beţivi, cu aglomeraţie în sex-shopuri, cu puşti înnebuniţi de hip-hop, brake-dance şi muzică techno-beat, cu hoarde pe biciclete, pe patine cu rotile şi pe skate-board-uri, cu înghiţitori de săbii care câştigă astfel câţiva bănuţi pe la colţuri de stradă.
Obositor
Vacarmul se potoleşte doar târziu în noapte, când nu se mai aud cântecele de la tonomatele gălăgioase, ţipetele negustorilor care îşi laudă cu osârdie marfa, ţipetele bandelor de copii care se încaieră din orice fleac sau ale sărmanilor care îşi dispută cutiile de carton ce le servesc drept adăpost în ganguri neluminate. Mai răsună doar sirenele ambulanţelor şi ale maşinilor de poliţie, chemate în situaţii de urgenţă. Un oraş obositor.
Totuşi, uciderea unui copil căruia i se extrage creierul după ce a fost lovit cu o bâtă în cap reuşeşte să smulgă din apatie această populaţie în derivă. Cincangenarului comisar Bruno van Leeuwen – "o fosilă, un analog într-o lume digitală" – îi revine misiunea de a-l descoperi pe făpt