Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Şi brazii sunt „de fiţe“. Designerii s-au întrecut în împodobit pomi cu ornamente de mii de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Peste 20 de brazi realizaţi de creatori de modă cunoscuţi, printre care Venera Arapu, Wilhelmina Arz sau Rita Mureşan, vor fi vânduţi pentru ca elevii nevoiaşi să nu abandoneze şcoala.

Pentru mulţi dintre copiii români, Crăciunul nu înseamnă un brad cu multe bomboane şi cu stea în vârf, ci câţiva lei ca să poată merge la şcoală, o pereche de ghete, o hăinuţă mai groasă sau ceva de mâncare. Unul din trei copii români trăiesc sub limita subzistenţei, potrivit statisticilor Organizaţiei „Salvaţi Copiii“.

Pentru a-i ajuta pe cât mai mulţi dintre ei să meargă la şcoală, reprezentanţii fundaţiei au adunat 28 de designeri români şi i-a pus să creeze brazi de Crăciun, care mai de care mai fistichii. Creaţiile prezentate, ieri, vor fi scoase la licitaţie la data de 8 decembrie, în cadrul unei gale organizate la Palatul Parlamentului.

Creatorii, ajutoarele lui Moş Crăciun

„Învăţaţi, ca să fiţi deştepţi, da copii?“, este mesajul lui Ionuţ, un ţânc în clasa întâi care a fost ajutat de Organizaţia „Salvaţi copiii“ să meargă la şcoală. Acum îşi potriveşte ochelarii şi aproape că nu ştie încotro să privească. Globuri albe strălucitoare, căluţi din lemn, valuri diafane, un diamant în loc de steluţa din vârf, brazi plini de fantezie în cele mai puternice culori.

CLICK pe fotogalerie pentru mai multe imagini cu brăduţii de mii de euro!

Nu ştie să spună care e mai frumos, nici care i-ar plăcea să-l aibă în casă, dar e tare fericit să fie printre atâtea vedete pe care le-a văzut până acum doar la televizor.

Brad cu diamant în vârf

Pentru copii precum Ionuţ, Venera Arapu a făcut un brăduţ numai din globuri albe, o piramidă strălucitoare de un metru înălţime. Creaţia Ritei Mureşan le-a luat ochii puştilor - un glob imens transparent în care dansează fulgi de polistiren, cu o siluetă de fem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 34 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 31 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 36 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°