Tribunalul Bucuresti a amanat miercuri pentru 25 septembrie dosarul Loteria II, in care sunt judecati omul de afaceri George Copos si Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, informeaza Agerpres.
Motivul amanarii a fost faptul ca CNVM - Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, parte in dosar, a fost preluata de Autoritatea de Supraveghere Financiara si aceasta ultima institutie trebuie citata in proces.
In momentul in care avocatii au cerut instantei sa dea un termen mai lung, pana in luna septembrie, judecatoarea care se ocupa de acest, Otilia Bombos, a spus ca mass-media o sa scrie ca procesul este pe rol de "mii de zile, fara sa stie ca aceste amanari sunt obiective".
Camelia Voiculescu nu a fost prezenta la proces, insa George Copos a asistat in sala de judecata.
Intrebat de jurnalisti daca a premiat in bani, vreodata, jucatorii de la alte echipe, , George Copos a spus ca "niciodata", el nedorind sa comenteze despre condamnarea lui Gigi Becali in dosarul "Valiza".
Pe 29 decembrie 2008, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata a 13 persoane in dosarul Loteria II, printre care se afla patronul echipei Rapid, George Copos, fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantis si Camelia Voiculescu.
Potrivit DNA, George Copos, presedinte al Consiliului de Administratie al SC "Ana Electronic" SA Bucuresti, actionar majoritar al SC "Ana Grup" SA Bucuresti, este acuzat de spalare de bani, fals in inscrisuri sub semnatura privata, instigare la infractiunea de participatie improprie la savarsirea infractiunii de fals intelectual, folosirea de informatii privilegiate pentru dobandirea pe cont propriu sau pe contul unei terte persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informatii se refera, dezvaluirea de informatii privilegiate si recomandar