Dinamoviştii s-au înţeles cu Astra pentru transferul lui Cosmin Matei ( 20 de ani). Pentru a bate palma şi cu fotbalistul, şefii au hotărât ca jucătorul să vină la probe timp de o săptămână.
Aici intervine elementul surpriză. Matei nu trebuie să-i convingă pe "câini" din punct de vedere sportiv, ci comportamental. Considerat unul dintre cei mai talentaţi puşti din fotbalul românesc, mijlocaşul are nota scăzută la purtare în urma nenumăratelor pozne făcute în tricoul Stelei şi al Astrei.
Spionat şi în timpul liber
La fotbal talent, la purtare repetent. Aceasta este caracterizarea făcută lui Cosmin Matei de către oamenii care au lucrat cu el. Fie că a jucat la Farul, Steaua sau Astra, mijlocaşul în vârstă de 20 de ani a şocat prin două aspecte: tehnica deosebită şi capacitatea de a face prostii. În aceste condiţii, dinamoviştii au luat o hotărâre interesantă în ceea ce priveşte transferul său în "Groapă".
Fotbalistul a fost chemat la probe, însă dacă de obicei jucătorii aflaţi în această situaţie trebuie să-i convingă pe antrenori prin calităile sportive, Matei are alt obiectiv. El este nevoit să arate că s-a cuminţit. Are răgaz o săptămână, atât cât dinamoviştii se vor pregăti în cantonamentul de la Săftica, timp în care jucătorul va fi monitorizat şi în viaţa particulară. "Dacă arată că nu este adevărat ce se povesteşte despre el, urcă în avionul de Antalya, iar la întoarcere semnează, altfel, la cea mai mică ieşire în decor, ne strângem mâinile", a spus ieri unul dintre oamenii care şi-a dat acordul pentru ca Matei să fie adus.
23 de meciuri a adunat Cosmin Matei în Liga I, la Farul, Steaua şi Astra
1 gol a reuşit mijlocaşul în Liga I, în ziua în care a împlinit 20 de ani, pe 30 septembrie 2011
5 partide a jucat Matei pentru naţionala U21 şi şase pentru reprezentativa U19
Dinamovişti