Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Rufele nu spun niciodata lucruri straine"

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 martie 2007 ·

Am vazut atat de multi poeti debutand extraordinar si pe urma continuand cu osardie sa publice volume tot mai slabe, incat de fiecare data cand deschid o carte de debut cu adevarat meritorie, fara sa vreau o funesta prevestire imi strange inima. La varste fragede versurile se scriu intr-o doara, nu ai constiinta a ceea ce faci.

De aceea a trada poezia pentru cariera (ori, vai, chiar pentru nimic!) este ceva curent. De altfel, probabil ca exista in natura umana o autoreglare oarecare, caci altfel ne-am trezi cu cohorte de poeti cu care societatea n-a avut niciodata ce face. Si totusi, regretul pentru fiecare poet care se pierde e justificat, caci odata cu el moare o viziune despre lume pe care n-o vom mai intalni niciodata. Prima lui carte ramane atunci ca urma arheopterixului fosilizata in nu stiu ce strat arheologic.

Carte a unei turbulente cumintenii, a unei singuratati funciare in epoca in care fiintele umane nu mai comunica direct, ci doar prin intermediul masinilor de ei construite, volumul acesta* are o perfectiune formala si o vibratie interioara demne de invidiat. El pare al unui poet cu multa experienta, cu multe volume, care si-ar fi triat riguros poemele. A nu epata, a fi direct si transant, a ajunge din cateva versuri direct la tinta, indica si o predispozitie spre reflexivitatea de gen aforistic, fara ca aceasta sa raceasca magma inspiratiei: "tu ai in tine/ codul perfect/ ei se cupleaza/ descarci in ei/ viata perfecta// oamenii buni isi maresc viteza/ oamenii buni sunt instantanee// te agata de tapet te privesc/ ore intregi/ si/ inima ta e becul din celula lor" (error 1.1).

Febrilitatea mesajelor umane cu o autenticitate de gradul doi (caci tributare sistemelor electronice tot mai perfectionate, desfiintand bariera timp-spatiului, dar, o data cu ea, si palpitul fiintei vii) este una dintre temele majore ale volumului. Modul cum s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 22 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor, sancţiune maximă pentru Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe Florin Roman: 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni

News.ro acum o ora
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 27 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 3 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°