Ell şi Nikki, reprezentanţii Azerbaidjanului, au câştigat finala desfăşurată sâmbătă seară, la Düsseldorf. Ţara ex-sovietică bogată în petrol participă doar din 2008 în concurs, dar cu o ţintă clară: trofeul. România, reprezentată de trupa Hotel FM, s-a clasat pe locul 17 cu 77 de puncte. Mihai Trăistariu şi Ovi au sesizat câteva lipsuri ale show-ului din acest an.
Trupa Hotel FM, reprezentanta României la Eurovision: „Avem multe semne de întrebare“
Finala celei de-a 56-a ediţii a concursului Eurovision a stabilit următorul loc de desfăşurare al muzicii europene: Baku, capitala Azerbaidjanului, în perioada 22-26 mai 2012. Nigar Jamal şi Eldar Gasimov, pe numele lor adevărate, au cucerit primul loc, dovedind că nu este nevoie de o istorie îndelungată în concurs pentru a câştiga. Înscrisă la Eurovision acum patru ani, ţara bogată în petrol a câştigat locul cinci, anul trecut. Trei milioane de euro a fost numai bugetul de promovare al Safurei, reprezentanta din 2010. Azerbaidjan s-a clasat pe locul trei în 2009, iar la prima participare, în 2008, a ocupat al optulea loc. În fiecare an, însă, azerii au avut bugete de milioane de euro, au investit foarte mult în promovare şi în petreceri opulente.
În clasamentul din acest an, locul secund a fost ocupat de Italia (189 de puncte), reprezentată de Raphael Gualazzi. Această ţară a revenit în competiţie după 14 ani de absenţă. Locul trei a revenit Suediei, cu 185 de puncte cumulate de către Eric Saaden. Moldova a reuşit să surclaseze România, ocupând a 12-a poziţie în clasamentul final.
Băieţii de la Zdob şi Zdub au impresionat publicul prin apariţia lor reprezentativă pentru ţară, dar şi prin semnul distinctiv: căciulile supradimensionate. România a ocupat locul 17, la egalitate cu Rusia, care a rămas pe locul 16 în clasamentul organizatorilor. Înaintea finalei, Franţa era cel mai bine cotată la