M. Blecher mai putin cunoscut. Corespondenta si receptare critica
Editie intocmita de Madalina Lascu. Prefata de Ion Pop. Editura Hasefer, Bucuresti, 2000, 391 p., f.p.
La 31 mai 1938 se stingea la Roman, in virsta de nici 29 de ani, M. Blecher, unul dintre cei mai autentici si mai tragici scriitori ai acestui secol. Ultimii zece ani si-i petrecuse aproape imobilizat intr-un pat cu rotile, cu corpul invadat de abcese purulente si incarcerat intr-un corset de gips. Dupa ani de peregrinari extenuante prin sanatorii din Franta, Elvetia si Romania, dupa un popas la Brasov, s-a intors sa scrie si sa moara acasa, intr-o locuinta cumparata de tatal sau, un negustor evreu instarit, proprietaul unui magazin de cristale si portelanuri. Acolo, in „ultima solitudine“ din casa de la marginea tirgului moldav (si de la marginea existentei), condamnatul la moarte s-a livrat propriului scris, ca intr-un ultim adapost din calea disparitiei totale.
Inedite si aproape inedite
In toate cartile lui, Blecher evita programatic documentalul. Nimic mai strain acestui om modest si discret decit exhibitionismul impudic. Asa cum nu a parut interesat in nici un fel de problematizarea identitatii sale etnice sau de domeniul social, moral, in toate cartile sale antume Blecher si-a escamotat identitatea clinica de bolnav: fie prin dedublarea si refuzul persoanei intii (Inimi cicatrizate), fie prin tematica extrasa dintr-un univers obsesional anterior declansarii bolii. Profund personale, scrierile sale sint marturii de semnificatie universala ale „bizarei aventuri de a fi om“.
Nu putem sti pe ce coordonate ar fi evoluat scrisul lui M. Blecher daca nu ar fi existat acel nefericit accident. Cert este ca activitatea sa literara efectiva, desfasurata pe parcursul a numai opt ani, se suprapune peste intervalul bolii. Din interiorul
