Sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lăsat în urmă o Europă divizată de “cortina de fier” în două mari blocuri: Est si Vest. În acest context a apărut un curent menit să oprească o a treia conflagraţie mondiala şi să consolideze Europa din punct de vedere economic în fata Americii şi a URSS-ului. În primăvara anului 1950, ministrul afacerilor externe al Franţei, Robert Schuman, a primit de la omologii din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie o misiune istorică: crearea unui plan de reintegrare a Germaniei Federale în familia europeană. Pentru a găsi o soluţie, Schuman a apelat la un necunoscut încă marelui public, dar cu o îndelungată carieră internatională - Jean Monnet. Acesta a ajuns la concluzia ca era iluzoriu să încerce crearea imediată a unei construcţii instituţionale supranaţionale fara a întâmpina o rezistenţă puternică din partea statelor recent ieşite din război.

În opinia sa trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperarii între statele europene să fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic şi să instituie un mecanism de decizie care să primească apoi în mod gradual noi competenţe.

Motivatia acestei initiaţive a fost că era puţin probabil să i se impună Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însă, pe de altă parte, a o lăsa complet independentă era considerată o ameninţare potenţială la adresa pacii, astfel că singura solutie era aceea a integrării Germaniei din punct de vedere politic si economic într-o comunitate europeană puternic structurată.

Aflat în casa sa din Moselle, în luna aprilie a aceluiaşi an, Schuman a meditat la proiectul lui Monet şi a doua zi, în drum spre Paris, a decis că „proiectul e interesant; va fi proiectul meu”. Şi astfel, în dimineata zilei de 9 mai, un emisar secret i-a dus cancelarului german Konrad Adenauer un docum