Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânătoarea de mistreţi de la Balc are loc în acest weekend. Vezi cine sunt invitaţii lui Ion Ţiriac

Publicat in Romania Libera, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Omul de afaceri Ion Ţiriac, gazda tradiţionalei vânători de mistreţi din localitatea bihoreană Balc, este aşteptat, vineri după-amiază, pe Aeroportul din Oradea, urmând să sosească cu unul dintre aparatele de zbor ale propriei companii aeriene, la fel ca şi Wolfgang Porsche, relatează Mediafax.

Şi Wolfgang Porsche, proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, va ajunge la Oradea cu un aparat de zbor propriu.

"Am primit în această dimineaţă planurile de zbor pentru două aparate. Unul este un Galaxy aparţinând Ţiriac Air, care va porni de pe Aeroportul Otopeni şi va ajunge la Oradea în jurul orei 14.45, iar celălalt este un Cessna 560, aflat în proprietatea Porsche, care va porni din Debreţin şi va ajunge la Oradea în jurul orei 16.00", a declarat, vineri, pentru corespondentul Mediafax, managerul Aeroportului din Oradea, Gheorghe Pasc.

Potrivit informaţiilor furnizate de acesta, atât aeronava lui Ţiriac, cât şi cea a lui Porsche, vor pleca de pe Aeroportul din Oradea duminică la ora 15.00.

Planurile de zbor nu conţin şi listele pasagerilor, însă, conform unor surse locale, între invitaţii lui Ion Ţiriac se numără, la fel ca în anii precedenţi, Alfred Baumhauer (compania Cartier), George Marsan (primarul oraşului Monte Carlo), Klaus Mangold (Daimler), Siegfried Wolf (Magna Europa), Franz Rauch (fabricant de sucuri naturale) şi politicianul austriac Rudolf Streicher.

Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.

În mod tradiţional vânătoarea se desfăşoară la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii ianuarie.

În 2012, omul de afaceri aduce alte două fete la modă, Andreea Bănică şi Corina Bud. Vineri, 20 ianuarie, va cânta un taraf de muzică populară, iar cele două cântăreţe vor s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 8 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°