Faptul e banal. Preşedintele şi-a cerut scuze pentru faptul de a fi jignit o femeie - i-a spus în faţa "păsărică" şi a făcut-o "ţigancă împuţită" atunci când credea că nu-l aude

Faptul e banal. Preşedintele şi-a cerut scuze pentru faptul de a fi jignit o femeie - i-a spus în faţa "păsărică" şi a făcut-o "ţigancă împuţită" atunci când credea că nu-l aude nimeni. Dincolo de asta, nu avem a mai discuta despre persoana lui Traian Băsescu.

Problema este în altă parte. Problema este la noi, la toţi ceilalţi. Problema este că un comportament de tipul celui afişat sâmbătă de şeful statului nu stârneşte oprobiul public. Nu generează atitudine civică - cel mult comentariile negative ale unora aflaţi într-o jalnică minoritate şi care, săracii de ei, chiar cred că România se află în Europa! Nu. Aici, la porţile Orientului, unde totul este luat cu usurinţă (a spus-o Raymond Poincare, încă de acum o sută de ani), comportamentul preşedintelui este socialmente acceptabil. Ba, mai mult decât atât, este valorizat, este admirat. Este luat drept model.

Ce să fie oare, puterea, în ochii celor aflaţi sub dominaţia şi sub admiraţia ei? Nimic altceva decât posibilitatea de a-i face pe ceilalţi să sufere, fără a risca să ţi se întâmple ceva rău după aceea. Cu cât mai multe trofee puse la insectar, cu atât mai multă satisfacţie. Cu atât mai multe dovezi ale puterii. Tentaţia mârlăniei. Dulcele gust al ameninţării cu violenţa, duse mereu până aproape de ultima consecinţă, spre disperarea victimei. Şi, mai presus de toate, voluptatea impunităţii.

Câte agresiuni ale şefilor asupra subordonatelor sunt reclamate, instrumentate şi condamnate? Câte atitudini rasiste ale unor persoane publice au fost aspru pedepsite? Câţi şmecheri de cartier, care-i agresează pe cei din jur cu lipsa lor de maniere şi cu limbajul lor greţos, au a se teme că vor fi puşi să plătească, într-un