Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunia improprietaririlor

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 9 aprilie 2002 ·

•La Miroslava au fost acordate doua titluri de proprietate pe un singur teren

Aplicarea eronata a legilor fondului funciar a provocat un haos greu de imaginat. Sute de mii de oameni pagubiti de pe urma unor improprietariri abuzive se lupta si astazi prin instante pentru a-si recupera drepturile pierdute. Un fapt iesit din comun s-a inregistrat in comuna Miroslava, unde au fost acordate doua titluri de proprietate pe un singur teren, aceasta din cauza incompetentei unor functionari din primarie si din comisiile de fond funciar. Asfel, Luminita Roboiu din Iasi a cerut sa fie improprietarita cu 17,5 hectare de teren in comuna Miroslava, pentru care avea drept de mostenire. Zis si facut, aceasta a primit 10 hectare de teren potrivit legii 18. Numai ca fericirea a durat putin deoarece, odata cu aparitia celeilalte legi celebre de fond funciar -Legea 1/2000, pe terenul revendicat de Roboiu Luminita a mai primit titlu de proprietate inca o persoana, si aceasta pentru ca functionarii de la primaria din Miroslava au avut un sistem diferit de masurare si numerotare a parcelelor fata de cei de la OCAOTA Iasi. Daca cei de la Miroslava au masurat parcelele de la stanga la drepta, cei de la OCAOTA le-au masurat de la dreapta la stanga. Prin aceasta metoda, a primt titlu de proprietate Cristina Andarache, pe o parte din terenul pe care fusese improprietarita Luminita Roboiu.

Toate acestea s-au putut intampla pentru ca, prin aplicarea unei metode diferite de numerotare, se suprapun 15 hectare de teren revendicat de cele doua familii.

Dupa ce a luat la cunostinta de aceasta situatie, prefectul

Corneliu Rusu Banu a declarat: "Am cerut functionarilor de la OCAOTA sa-mi aduca toate actele ca sa vad ce s-a facut acolo. Din pacate, cred ca aceasta problema se va rezolva in instanta".

Constantin MAZILU

•La Miroslava au fost acordate doua t

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 25 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 27 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°