Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol cu Lucescu

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 21 februarie 2009 ·

În plină conferinţă de presă, tehnicianul român a corectat şi translatorul, şi informaţiile UEFA despre el

Mircea Lucescu a oferit joi seară o reprezentaţie specială. Întîi pe gazon. Şahtior a învins cu 2-0 pe Tottenham şi a făcut un pas important către "optimile" Cupei UEFA. "O victorie mare împotriva unui adversar foarte bun, care a venit să nu piardă şi s-a organizat ca atare. A fost tare dificil de pătruns în sistemul lor defensiv. Am reuşit spre final, controlînd jocul şi menţinînd un ritm ridicat pe un teren greu. Vom avea un retur foarte complicat la Londra", a sintetizat antrenorul român duelul de joi seară, la conferinţa de presă. Tot acolo s-a produs partea secundă a spectacolului.

"Nu am spus aşa"

În plină conferinţă, Lucescu s-a apucat de făcut rectificări. Prima dată s-a luat de translatorul delegaţiei oaspete. "Nu am spus că apărarea lui Tottenham a fost bună, aşa cum s-a tradus, ci că englezii au avut o organizare foarte bună", a intervenit tehnicianul "minerilor".

Apoi, în timp ce ofiţerul de presă, preluînd informaţii de pe site-ul oficial al UEFA, anunţa că Lucescu nu a învins niciodată în Anglia ca antrenor, românul s-a revoltat.

"Am bătut-o pe Chelsea!"

"Nu e adevărat", a replicat el iute în engleză, apoi a continuat în română: "Asta nu e adevărat. Cînd eram la Beşiktaş am învins-o pe Chelsea cu 2-0, jucînd 45 de minute în inferioritate numerică. Un singur meci am pierdut în Anglia, cu Manchester United, cînd au triumfat în Liga Campionilor şi eu eram la Inter. Cînd lucram la Brescia, am cîştigat un turneu italo-englez, învingînd la Middlesbrough, Stoke, Nottingham, pe teren englez. Cu am făcut 0-0 şi 1-1 cu Anglia, antrenată de Bobby Robson". O dată "descărcat", Lucescu s-a potolit.

Fără primă

Mircea Lucescu a dezvăluit ieri, la GSP TV, că jucătorii săi nu au

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 13 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 42 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 34 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum 59 minute
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°