FRF a decis ieri să respecte decizia Curţii de Apel Bucureşti şi să o primească pe Universitatea în fotbal, invitând oficial gruparea olteană în eşalonul secund. În altă scrisoare, expediată la Primăria Craiova, FRF îi reaminteşte primarului Lia Olguţa Vasilescu de locul oferit din partea membrilor Adunării Generale.
Suporterii Universităţii Craiova au primit ieri o veste pe care o aşteptau de multă vreme: gruparea alb-albastră poate reveni în fotbal în viitorul an competiţional din Liga a II-a. Comitetul de Urgenţă al FRF a decis ieri după-amiază să suspende măsura excluderii provizorii a reclamantei SC Fotbal Club U Craiova SA, stabilită prin punctul 3 din Hotărârea Comitetului Executiv al FRF nr. 6 din 20 iulie 2011. Cu toate acestea, forul aminteşte că nu a renunţat la lupta cu oficialii olteni, că a atacat cu recurs sentinţa nr. 4.230/25.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi, în funcţie de decizia ce va fi dată în recurs, FRF urmează să procedeze corespunzător pentru aplicarea întocmai a acesteia.
FRF a invitat ieri, printr-o scrisoare oficială, postată pe site-ul frf.ro, clubul Universitatea Craiova să se înscrie în Liga a II-a. Iată cum a fost enunţată invitaţia semnată de preşedintele FRF, Mircea Sandu: „Comitetul de Urgenţă, Decizia nr. 11 din 17.07.2012. Conform art. 36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de Urgenţă: 1. Ia act de: a) conţinutul Certificatului de grefă emis de Curtea de Apel Bucureşti – Grefa Secţiei a VIII-a Contencios Administrativ, prin care se face cunoscut că, prin sentinţa civilă nr. 4.230/25.06.2012, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC Fotbal Club U Craiova SA şi s-a dispus suspendarea măsurii excluderii provizorii a reclamantei SC Fotbal Club U Craiova SA, stabilită prin punctul 3 din Hotărârea Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal nr. 6 din 20 iulie 2011; b) faptul că, deşi nu es