Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FED: cheltuielile gospodăriilor trebuie să crească pentru a susține economia

Publicat in Adevarul, vineri 23 martie 2012 ·

Ben S. Bernanke, președintele Rezervei Federale a Statelor Unite (FED) a declarat că economia Statelor Unite se află sub nivelul dinainte de criză și că o creștere a cheltuielilor gospodăriilor este necesară pentru a susține procesul de relansare a acesteia. El a vorbit şi despre greşelile făcute de banca centrală a SUA în privinţa modului de gestionare a crizei.

„Consumul domestic nu și-a revenit, se află, încă, la un nivel destul de slab față de nivelul la care se situa înainte de criză”, a declarat Bernanke, ieri, în cadrul celui de-al doilea seminar asupra istoriei Rezerve Federale, seminarii ținute la Universitatea George Washington. „În termeni de creditare și consum și așa mai departe ne aflăm departe față de nivelul atins anterior” a adăugat acesta, citat de agenția de știri Bloomberg.

Citeşte pe Forbes.ro care sunt greşelile pe care Ben Bernanke consideră că le-a făcut Rezerva Federală

Află de ce Rezerva Federală renunță „temporar” la controlul inflației

Dobânda-cheie va rămâne aproape de 0%

Federal Open Market Committee a publicat un comunicat după întâlnirea din 13 martie în care se arăta că nivelul scăzut al inflației și nivelul ridicat al șomajului susțin nevoia menținerii dobânzii-cheie la aproape de 0%, cel puțin până la sfârșitul lui 2014. Semnele de îmbunătățire a condițiilor economice nu au eliminat riscurile față de creșterea economică, riscuri care includ creșterea prețului carburanților, reducerile fiscale și o piață imobiliară foarte slabă, a declarat William C. Dudley, președintele Rezervei Federale a statului NewYork, pe 19 martie, citat de Bloomberg.

Bernanke va susține astăzi o conferință în Washington D.C., conferință intitulată „Băncile centrale: înainte, în timpul și după criză” și la care vor participa și Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei, Masaaki Shirakawa, guvernatorul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°