„Faust” cea mai recentă premieră a Operei Braşov, revine, în această seară, de la 18.30, în faţa melomanilor. Drama lirică în 3 acte, semnată de Ch. Gounod, pe libretul de Jules Barbier şi Michel Carre, după Goethe, a avut premiera la Paris, în martie 1859. Braşovenii au văzut-o pe scena Operei Braşov în 27 noiembrie 2010.
Goethe a realizat prin „Faust” mitul cunoaşterii universale, Gounod a scris pentru „Faust” una dintre cele mai frumoase pagini de muzică lirică, iar regizorul Cristian Mihăilescu face o montare de excepţie, înscriind „Faust” în repertoriul permanent al Operei Braşov şi incluzând-o astfel între cele mai însemnate dintre scenele lirice din România, dar şi din lume. „Este o adevărată provocare pentru oricare Operă din lume. «Faust» este un pariu cu un colectiv care se apropie de un astfel de teatru foarte neobişnuit. Acţiunea se desfăşoară la limita dintre real şi ireal”, declară Cristian Mihăilescu, directorul Operei Braşov şi regizorul spectacolului.
Preţul biletelor variază între 10 şi 20 de lei.
Tinereţea sau
sufletul?
Dramatismul şi elementele oculte şi stranii au făcut din „Faust” un succes imediat, încă de la premiera din secolul XIX. Bătrânul doctor şi om de ştiinţă Faust, plângându-şi tinereţea şi puterile pierdute, dar mai ales viaţa irosită în zadar, se pregăteşte să se sinucidă. Dar în clipa în care duce cupa cu otravă la gură, aude afară voci vesele. Disperat, îl invocă pe Satan, iar demonul Mefisto îi va dărui tinereţea în schimbul sufletului. Care vor fi destinele lui Faust şi Margaretei, iubita sa, braşovenii vor afla sâmbătă seara.
Liviu Iftene este cel care îl va readuce la viaţă pe Faust, iar Dan Popescu va fi Mefisto. Margareta este interpretată de Cristina Radu „Faust” cea mai recentă premieră a Operei Braşov, revine, în această seară, de la 18.30, în faţa melomanilor. Drama lir