Sfarsit tragic pentru prima pugilista din istoria sportului botosanean. Plecata de patru ani la munca in Spania, Larisa Prisacaru a murit la inceputul acestei luni intr-un cumplit accident de circulatie. Pe 4 august, botosaneanca de numai 24 de ani, care se stabilise impreuna cu familia in micuta localitate Argamarsilla de Alba din provincia Ciudad Real, se indrepta cu masina personala spre barul unde lucra. De obicei ajungea acolo in 10 minute. Luni, insa, dupa circa patru kilometri a pierdut controlul volanului, autoturismul zburand de pe sosea si oprindu-se intr-un canal de pe marginea drumului. In urma impactului extrem de violent, sportiva a murit pe loc. „Vineri, pe 1 august, tocmai si-a serbat ziua de nastere, iar luni cineva i-a furat casetofonul. Acest lucru a scos-o din sarite. Nu s-a mai intors acasa, ci a plecat spre serviciu. Vorbise cu Sorin, prietenul ei, pe telefonul mobil, si urma sa verifice daca documentele masinii sunt in torpedo. Ce s-a intamplat, nu mai stim. I-a intrat cineva in fata, s-a aplecat sa ia ceva, cert este ca a ajuns cu masina la circa 20 de metri de sosea, in canal", a povestit Lacramioara Prisacaru, mama Larisei. In urma tragediei, tatal sportivei, Stefan Prisacaru, a suferit un soc. Vestea le-a afectat foarte tare pe toate rudele, mai ales ca se pregateau de nunta. Al treilea copil din cei sapte ai familiei Prisacaru, Larisa avea o relatie cu un tanar din Botosani, iar in toamna spera sa se cunune civil. „Era tare batoasa si prea plina de viata. Nu era simandicoasa, avea un suflet mare", a mai spus Lacramioara Prisacaru. Trupul neinsufletit al sportivei va fi adus in tara vineri dimineata, si va fi depus la Biserica „Duminica Mare" din municipiul Botosani, inhumarea fiind programata pentru duminica, la ora 12, in Cimitirul „Eternitatea". Larisa Prisacaru a castigat doua cupe ale Romaniei Vestea trecerii in nefiinta a Larisei Pris