Curtea de Apel Alba Iulia judecă astăzi recursul celor 12 inculpaţi arestaţi în dosarul "Prostituate pentru VIP-uri" la măsura prelungirii mandatelor de arest preventiv luată de Tribunalul Alba la sfârşitul săptămânii trecute.
UPDATE ora 15.45: Curtea de Apel Alba Iulia a făcut public un comunicat de presă prin intermediul purtătorului de cuvânt Cosmin Muntean:
Astăzi, 15.11.2010, s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia judecarea recursurilor declarate de inculpaţii în dosarul cunoscut opiniei publice ca „Dosarul prostituate pentru VIP-uri”, împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Alba în data de 11.11.2010 prin care a fost admisă propunerea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Alba de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu 30 de zile.
În această cauză s-a dispus măsura arestării preventive pentru 12 persoane, majoritatea din Alba Iulia, acuzate de săvârşirea mai multor infracţiuni: constituire, sprijinire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, şantaj etc.
Pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni cu privire la inculpatul Hancheş Raul Nicolae s-a emis mandat de arestare în lipsă, pentru o durată de 30 de zile începând cu data prinderii sale.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursurile inculpaţilor. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, inculpaţii urmând să fie cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.
UPDATE ora 15.30: Curtea de Apel Alba Iulia a respins astăzi recursul celor 12 inculpaţi. Prin urmare aceştia vor fi cercetaţi în continuare în stare dearest preventiv.
Pentru 12 inculpaţi (Teodor Şchiop zis "Puşcãrie", Adrian Bãnel zis "Bălănel", Sergiu Cândea, Virgil Dura, Gheorghe Lupu, Nicolae Muntean, Ioan Roşca, Petru Şerpu, Adrian Trifa, Ioan Decean, Gabriel Bakai şi Claudiu Vulpe zis "Fox") Tr